Eu să spun atat mai ţin: Pe cuând! Larevedere!

Da! asta ar fi trebui sa fie primul post, nu e primul pentru ca sunt o leneşă si asemenea unei leneşe, mi-a fost greu sa gandesc.
Am avut multe idei legate de blogul asta, nu pot renunţa la niciuna, si în cazul asta ar fi o amestecatura, iar de făcut mai multe bloguri, nici nu se pune problema timpul nu îmi permite sa am grija de mai multe simultan, leneveala necesita mult timp! Nu prea ştiu încotro o sa ducă.. dar ar urma sa vedem.

Intai as fi vrut sa fie un blog romantic cu povesti despre mare, dar e atat de plictisitor si naiv..si nu prea reprezentativ pentru mine; apoi m-am gandit sa postez în fiecare zi cate o melodie, din cele româneşti vechi, puţin folk, puţină muzica buna, uitată sau necunoscută, dar am găsit destui blogăraşi care fac asta intr-un mod reuşit, nu prea e necesară intervenţia mea acolo; apoi mă gandeam sa fac aici un altar pentru horatiu malaele, exagerez desigur..
Am avut atatea idei si planuri, incat sunt convinsa ca o sa postez cam la 1 luna cate ceva, prost si mult, sau prost si puţin, dar prost oricum.

M-am decis sa nu fac cunoscut blogul, decat dupa ce incep sa ma ocup serios de el, deci probabil veti citi asta peste cateva zile, saptamani, luni..
voi trece pe aici cat de curand voi putea, pana atunci va astept la o bere, fie ea si virtuala, si un colibri
Asculta mai multe audio Muzica

Cântec fără pic de dragoste

"De ce ai vrea să te muţi de lângă mare?", l-am întrebat îngrijorată. S-a uitat adânc in ochii mei şi mi-a răspuns sec: " Vreau să o văd din depărtare".
M-am apropiat uşor de marginea umedă a nisipului. Strecor marea printre degete. E aşa de rece.. Altă dată îmi mângâia trupul cu degete fierbinţi si umede. Uneori tresăream din simplă plăcere, dar acum îmi provoca palpitaţii reci. M-am ridicat speriată.
O briză rece îmi făcea trupul minion să tremure.
Îmi plăcea să stau acolo, să simt cum îngheţ ca un sloi, să pierd orice sentiment ce îl mai târâiam naiv după mine, ca apoi să intru în căsuţa noastră, mică si călduroasă. Mereu mi-am dorit-o, dar acum va rămâne doar jumătate din ea.
Fiecare pai ce o alcătuia avea povestea lui. Pentru fiecare fir de nisip ne-am sărutat cel puţin o dată..
Dormea. Înainte intram încett încet pentru a nu-l trezi, mă aşezam uşor lângă el şi îl sărutam pe frunte, apoi mă cuibăream astfel încât să îi pot simţi respiraţia în creştet. Acum însă nu îmi mai păsa. Hohote de plâns îmi stăteau ca un nod in gât. Nu vroiam să mă audă plângând. Nu vroiam să îi inspir milă.
O Doamne! Stăteam în pragul uşii şi îl priveam de acolo. Era mai frumos ca niciodată! şi..mă gândeam că planul nostru fusese simplu:"să rămânem împreună pentru tot restul vieţii", şi mă gândeam că nu am să-l pot uita niciodată, şi atunci eu voi respecta planul. Voi fi împreună cu el pentru tot restul vieţii(fie şi în gând); el..fără mine.
Îmi spunea de multe ori că mă priveşte dormind. Ştiam că mă păcăleşte pentru că eu stăteam mereu trează noaptea, şi cu intenţia de a îl pune in dificultate, pentru că era aşa haios când nu îşi găsea cuvintele, îl întrebam: "Şi..cum îţi pare somnul meu?". Nu-mi mai aduc aminte ce îmi răspundea, erau oricum răspunsuri rapide şi bâlbâite.
Iubeam fiecare celulă din corpul lui. Era singurul lucru ce credeam că este doar al meu. Era..
Cui îi va mai plânge în braţe cerându-i iertare că a uitat să o trezească dimineaţa? Cui îi voi mai cânta noaptea uşor la ureche până adormea? Cine mă va acopri cu sărutări pătimaşe în timp ce râdeam isteric? Ciudat faptul că îmi este deja dor de el deşi este în faţa mea..
..dar fiecare ne-am făcut datoria şi putem merge mai departe
sau cel puţin sper.